In urmă cu aproape 40 de ani, Sevastia Vătavu (73 de ani) a fost declarată moartă şi ţinută la morgă timp de şapte ore. Benedict Martin, medic din Bacău, devenit ulterior preot, va fi canonizat de Biserica Catolică după ce a făcut sute de minuni, printre care si invierea doamnei Sevatia Vătavu.
Sevastia Vătavu din Târgu Ocna, judeţul Bacău, poate spune că a văzut moartea cu ochii. Fostă angajată a Băncii Naţionale sucursala Oneşti, apoi contabilă la Spitalul Târgu Ocna a fost declarată decedată timp de şapte ore. O minune a readus-o însă la viaţă când toate rudele se pregăteau de înmormântare. Acum, la 73 de ani, femeia spune că Dumnezeu a vrut ca „doctorul sfânt" să intre în viaţa familiei sale printr-o poveste pe care nu o poate uita. „Totul a început în anul 1967 când fratele meu, Eugen Elefterescu, care avea pe atunci 32 de ani, a trecut pe lângă o maşină prăbuşită într-o râpă în localitatea Călugăra. S-a oprit să vadă ce s-a întâmplat. Şoferul nu era rănit, însă maşina era boţită rău. A tractat autoturismul avariat până la service-ul auto care era afacerea lui şi a reparat-o. Apoi a aflat că şoferul care făcuse accidentul era un medic din Oneşti", a povestit Sevastia.
După câteva luni, Elefterescu s-a îmbolnăvit de ficat. „Niciun medic nu ştia ce să-i facă şi atunci s-a gândit că n-ar strica şi o părere şi de la medicul din Oneşti, căruia îi reparase maşina. Acesta i-a dat un tratament pe bază de portocale şi lămâi pe care i l-a recomandat să îl ţină timp de trei ani. După opt luni, fratele meu era roşu în obraz şi se făcuse ditamai bărbatul voinic. Şi azi trăieşte!", a mai adăugat bătrâna.
După câţiva ani, soarta avea să o facă pe Sevastia să-şi lege definitiv destinul de numele medicului Martin. După ce a rămas gravidă cu cel de-al doilea copil, toţi doctorii i-au recomandat întreruperea sarcinii din cauza unor probleme cardiace. Singurul care s-a opus avortului a fost Benedict Martin, „«Nici vorbă!», aşa mi-a zis doctorul Martin. Ba mai mult, mi-a programat şi data naşterii. Trebuia să aibă loc într-o duminică, pentru că - zicea el - pruncii născuţi duminica rămân toată viaţa în paza lui Dumnezeu", a mai povestit femeia.
Aşa cum au anticipat ceilalţi medici, Sevastia nu a rezistat în timpul naşterii şi, în zorii zilei de 2 februarie 1976, la cinci fără zece, inima femeii de 36 de ani a încetat să mai bată. În ciuda eforturilor medicilor, nu a putut fi readusă la viaţă. La ora 10.30 a fost declarat decesul şi femeia a fost transportată la morga spitalului din Oneşti. „La ora 12.00, după ce a trecut pe la Biserică, a ajuns la spital şi medicul Martin. A aflat că sunt la morgă şi a venit direct la mine. Şapte ore s-a luptat să mă readucă în simţiri! Cu sticle de apă fierbinţi, cu un masaj special pe care numai el ştia să îl facă şi cu toate priceperea lui medicală. După şapte ore am început să am puls. La două noaptea m-am ridicat în şezut",şi-a amintit bătrâna care acum se bucură de cei doi copii ai ei, Aurelian şi Ina.
Cei doi au păstrat legătura şi s-au întâlnit şi după ce medicul Martin s-a întors din prima sa vizită la Vatican, în 1983. „Adusese o statuetă care o reprezenta pe Fecioara Maria cu Iisus, coborât de pe cruce, Pieta. L-am întrebat de ce nu mi-a adus şi mie o astfel de statuetă, ca să o am amintire de la el. Mi-a răspuns că a adus nu una, ci trei, însă i le-au confiscat la graniţă. În 1986, când m-am dus la înmormântarea lui la Galbeni, m-am întâlnit cu sora sa şi mi-a întins Pieta. A zis ca l-a visat pe medic şi i-a zis să mi-o dea mie!", a mai spus Sevastia.
Persecutat de securitate
Benedict Martin, doctor internist al Spitalului din Oneşti, va fi canonizat de Biserica Catolică, după ce a făcut sute de minuni. Foştii lui pacienţi afirmă că „medicul sfânt" a tratat boli incurabile sau chiar a înviat oameni declaraţi oficial decedaţi. „Era un om mic de statură, mereu vesel, jovial şi optimist. Se ducea la biserică de trei ori pe zi. Cabinetul său medical era plin de cărţi sfinte şi de icoane. Mereu citea tratate de medicină şi se ruga", a explicat Rosa Coşa (74 de ani), din comuna Nicolae Bălcescu. Fosta Securitate l-a urmărit pas cu pas pe Benedict Martin. În 1960 i-a fost deschis dosar şi era descris ca un „fanatic mistic". „Aceasta pentru apropierea lui de Biserică. Regimul comunist nu dădea voie intelectualilor să se apropie de Biserică. Era ceva anormal ca un medic să se ducă de trei ori pe zi la biserică.
Problemele mari au început după 1980 când a participat la beatificarea de la Roma a lui Eremia Valahul", a afirmat Eusebio Bejan, vice-postulatorul cauzei de canonizare a medicului Martin. Acesta a fost hirotonit preot în 1980.După 25 de ani de la încetarea din viaţă a lui Benedict Martin, oamenii încă se mai roagă la el. Sute de credincioşi îi vizitează mormântul sau casa sa părintească din satul Galbeni, comuna Nicolae Bălcescu, şi afirmă că se însănătoşesc văzând cu ochii. Nimeni nu trece prin faţa casei fără să bea o cană de apă din fântână, apă care - spun trecătorii - miroase a trandafiri. Dosarul trimis la Vatican prezintă sute de cazuri în care muţii au început să vorbească, surzii să audă, iar zeci de oameni cu boli incurabile şi-au găsit vindecarea.
"M-a salvat cu priceperea lui. După şapte ore am început să am puls. La două noaptea m-am ridicat în şezut.''
Sevastia Vătavu Târgu Ocna
Benedict Marin (foto) este primul om din judeţul Bacău asupra căruia s-a început procesul beatificării şi unul dintre cei trei din România. „Beatificarea este un proces care durează mai mulţi ani şi se începe după minimum cinci ani de la decesul persoanei propuse spre sfinţire. Omul trebuie să fi murit în faimă de sfinţenie şi poporul să ceară beatificarea lui pentru minunile făcute. Cele mai importante minuni nu sunt cele realizate în timpul vieţii, ci cele de după moarte. Atunci când oamenii se însănătoşesc după ce îi ating mormântul sau chipul din tablou sau când se roagă la el", a explicat preotul catolic Eusebio Bejan. El a mai adăugat că aceste minuni înscrise în dosarul de beatificare acceptat de Vatican nu pot fi explicate niciodată ştiinţific.
„Se face o anchetă asupra minunilor de către o comisie formată din cinci medici renumiţi din Roma şi dacă aceştia declară că nu cunosc nicio explicaţie raţională şi ştiinţifică asupra evenimentului, poate fi considerată ca o posibilă minune. După aceasta, o comisie de şapte teologi examinează la rândul lor presupusa minune, urmând a avea verdictul definitiv în faţa comisiei episcopilor şi cardinalilor a Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor", a mai adăugat vice-postulatorul cauzei de canonizare a medicului Martin. După beatificare, trebuie să se mai întâmple încă o minune pentru a se ajunge la canonizare.
Sursa : Ziarul Adevarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu